Aniversarea centenară a Muzeului Municipal „Regina Maria” reprezintă un motiv de bucurie nu numai pentru inițiații și pasionații de istorie, ci și pentru toți cei care regăsesc în această prestigioasă instituție muzeală un reper al culturii ieșene.
Încheiem un an dificil, în care, din nefericire, gândurile și viața ne-au fost bulversate și îndepărtate de firescul unor vremuri în care puteam să ne bucurăm pe deplin de artele spectacolului, de hrana spiritului, de valorile intelectuale reunite în simpozioanele și conferințele științifice.
Muzeul Municipal „Regina Maria” din Iași, de la deschiderea sa, prin dăruirea doamnei director Aurica Ichim și a colaboratorilor săi, a reușit să mențină ridicat interesul publicului pentru istoria Iașului, Oraș Regal și Capitală Istorică a României.
Activitatea bogată a Muzeului Municipal „Regina Maria” Iași este un semn că, dincolo de orice neajunsuri, oamenii caută mereu să-și bucure sufletul și să-și recapete curajul de a merge înainte, inspirându-se din viața marilor personalități din trecut. Istoria Iașului este generoasă în acest sens, fiind clădită pe sacrificiul, inteligența, aristocrația și patriotismul celor care au format elita României.
Îndrăznesc să sper că viitorul apropiat ne va readuce normalitatea de care avem atât de mare nevoie pentru a reuși, întocmai ca înaintașii noștri, să facem din Iași o citadelă a spiritului, cunoașterii și rafinamentului intelectual.
La 100 de ani de la înființarea primului Muzeu al Orașului Iași, urez Muzeului Municipal „Regina Maria” Iași mult succes în activitatea cultural-științifică și în cea de îmbogățire a patrimoniului muzeal, urmând modelul predecesorilor de la 1920, cei care au dorit prin activitatea lor să aducă în atenția tuturot românilor istoria vechii capitale a Moldovei, Iașul.

Mihai Chirica
Primarul Municipiului Iași

Iașul a ocrotit și dăruit românilor un lung șir de „transplantatori” de știință, artă, cultură și educație venite dinspre Occident. De la Gheorghe Asachi la Iacob Cihac, liberalismul și naturalismul au dominat lucrările renumitei Academii Mihăilene, preluate de Societatea medical-naturalistă și, mai târziu, de Liceul Național. Tendințele modernității europene se regăsesc împlinite și adaptate în mișcare culturală ieșeană. Între acestea,
muzeul și muzeografia s-au afirmat de timpuriu. La revigorarea muzeosofică a contribuit în mod exemplar grupul junimist, care a patronat în casele primarului Pogor un adevărat curent cultural național. Nu mai puțină influență a avut Școala de Belle Arte și Pinacoteca patronată de aceasta, centre de acumulare și difuzare largă a educației estetice stimulatoare pentru rafinarea de gust și comportament societal.

Peste toate acestea și împreunându-le efectele, a dominat în capitala moldavă un puternic curent de sorginte istorică, având în centrul său ca animatori fuguri carismatice: A.D. Xenopol, D. Onciul, Nicolae Iorga. Lor și îndemnurilor energice pe care le-au îndreptat spre oficialități și obște, ca și pleiadă de valoroși emuli și susținători datorează Iașului instituții emblematice de rang național.

Muzeul Municipal înfiinţat în anul 1920, s-a stins pe fondul greutăţilor provocate de Marea Criză, după mai bine de un deceniu, în anul 1942, primarul urbei, Constantin Ionescu, îi scria istoricului Alexandru Lapedatu, preşedintele de atunci al Comisiunii Monumentelor Istorice, următoarele cuvinte ,,cunoscând marele interes ce-l purtați Iașului, atât ca bun român, cât și ca istoric al țării, ne regândim a vă ruga să binevoiți a ne ajuta în organizarea unui muzeu al municipiului Iași (subl.n)”. Pentru edil și pentru ieșeni ,,este dureros, că în timp ce alte orașe mai mici ale Moldovei, ca: Fălticeni, Neamț, Tecuci etc. își au muzeele lor, Iașul, capitală a Moldovei să fie lipsit de un atare muzeu”.
Citind acest demers în cheia unei nostalgii culturale, cu ceva vechime, a unui primar şi a fruntașilor urbei, preocupați – deși era în toi un nou război, deci a unui timp impropriu culturii – să ofere orașului-capitală oglinda istorică, care să-i preamărească gloriosul trecut în fața unor încercate generații. Nu uităm să adăugăm aici o voce de mare prestigiu juristul V. V. Pella, care dedica un Sonet lui Paul Verona, prin care la un alt prag de încercare glosa astfel:
„Ce trist și melancolic pare Iașul,
Nimic nu vezi din gloria-i stăbună
Doar glasul clopotelor mai răsună
Și-n melodia lor – adoarme orașul.
De mult-sub teii cari port cunună
Iubiții visători – găsesc locașul,
Dar supărat, Cupidon copilașul
Sburând de-aici – nimic nu-i mai adună.
Teiul lui Eminescu – foșnind ușor
Evocă poetul – chemându-l cu dor
Orașul doarme sub stele și soare
Dar Iașii și acum sburând ca-n trecut strălucesc
Ninive și Troia chiar astăzi trăiesc
Un templu de glorie – în veci nu moare”.

Mitropolitul Moldovei Irineu, universitarii Paul Nicorescu, Ion Irimescu, Ioan Gr. Botez, Ilie Minea, Iuliu Pascu, Ioan Chelariu, Petru Caraiman, în frunte cu primarul au pledat și ei cu tărie pentru reînfiinţarea unui muzeu municipal, ca expresie culturală individualizatoare a Capitalei Moldovei. În paralel, Pinacoteca ieșeană a reușit, încă din vara anului 1939, să organizeze un nucleu de expunere etnografică, în casa Cuza (o
strană de la mănăstirea Neamț – de epocă ștefaniană -, o sabie de epocă, piese textile, în total 7), prefațând ceea ce etnograful Ioan Chelcea va desăvârși peste trei ani. ,,Un muzeu etnografic” propriu-zis, al vieții și creațiunii artistice a țărănimii române, este așadar în primul rând un așezământ de cultură democratică națională” pe care, „toate țările din jurul nostru au un astfel de muzee ce oglindesc viața țăranilor, a culturii și civilizației lor de milenii, ba chiar și celelalte provincii din cuprinsul țării noastre și-au realizat muzeele lor, încă de mult timp.”. Până la urmă, intenţiile bune au fost umbrite de lipsa posibilităţilor cauzate de război, iar reuşita a fost efemeră.

Renașterea muzeografică a Iașului s-a făcut cu mare greutate, cu numeroase investiții și solicitări abia după anul 1950. Demersurile postbelice de refacere și de modernizare asumate de o generație greu încercată, silită să se confrunte cu o nouă formă politică, respectiv cu ideologie străină tradițiilor naționale n-au fost nici facile și nici lipsite de eșecuri. Dar acea generației s-a dovedit capabilă să le înfrunte și să redea
orașului, prin instituții de cultură excepționale, faima de oraș al culturii. Arhitecți și istorici, literați și artiști de seamă, ierarhi ai Bisericii și mari tehnicieni, au reușit în deceniile șase, șapte din veacul trecut să adjudece lucrări magistrale pe seama Iașului. Și-au asociat
cu mult tact energiile administrației și dacă orașul a dobândit, recuperând, embleme culturale, rezultatele le justifică laudele.

În noile împrejurări politice de după 1989, recuperarea și revalorizarea tradițiilor urbane ieșene au primit numeroase impulsuri. Personalitatea distinctă și valoarea identitară de neconfundat a capitalei Moldovei au repus în discuție reconstituirea muzeului orașului ca un obiectiv cultural major. La acesta au venit în sprijin numeroase energii, care s-au finalizat în anul 2018, de când reputației acesteia, i s-a adăugat și
instituția de memorie istorie: Muzeul municipal.

Tradiția muzeală privitor la instituția inițiată cu 8 decenii în urmă de profesorul Gh. Ghibănescu pentru fondarea Muzeului și-a confirmat valoarea și trăinicia, restituind deopotrivă un monument istoric și un tezaur patrimonial pe seama comunității, Iașul primind o instituție veche înfățișată într-o formă nouă.

Promovând un binemeritat respect față de memoria Reginei Maria, Primăria Iașului a așezat numele suveranei pe frontispiciul Muzeului Municipal, omagiind astfel faptele glorioase ale acesteia, odată cu refacerea unei instituții centenare, găzduită de un reprezentativ monument istoric, pe ai cărei inițiatori altruiști și patrioți îi cinstește, iată, în mod exemplar.

Prof. univ. Dr. Ioan Opriş

Răspunsul la întrebara de ce are Iașul nevoie de un nou muzeu îl dăm acum la moment aniversar.

Iașul, un oraș de elită, cu mari personalități și monumente istorice ce stau mărturie și oglindesc trecutul, trebuia să se impună pe scena culturală și academică prin crearea unei punți vizibile către instituția înființată în urmă cu un secol din inițiativa lui Gheorghe Ghibănescu.
Răspunsul este dat și de istoricii de renume ai Iașului care, încă din 1980, au solicitat reînființarea muzeului Orașului, muzeu care să împărtășească același scop cu înaintașul său, acela de a descoperi și pune în valoare trecutul urbei Iașului.

La această necesitate a răspuns Primăria Municipiului Iași alegând ca spațiu pentru viitorul muzeu casa vornicului Burchi Zmeu monument istoric important pentru istoria orașului susținând toate demersurile pentru implementarea proiectului „Consolidare şi restaurare imobil în vederea înfiinţării Muzeului Municipal Iaşi”.

Prin Hotărârea Consiliului Local Iași nr. 191/2018 Muzeul Municipal și-a intrat în atribuții iar în anul 2019 a primit numele de „Regina Maria” cinstind asfel memoria suveranei care a alinat suferințe și a dat speranțe în anii de restriște ai Marelui Război.

Muzeul Municipal „Regina Maria” Iași nu s-a mărginit doar la însușirea unui nume și revendicarea simbolică a unei tradiții ci a urmărit ca prin efortul întregii echipe alături de colaboratorii și susținătorii săi să identifice, să conserve şi să expună valori de patrimoniu provenite din donații și achiziții, în scopul educării şi delectării publicului.
Concomitent cu aceasta, o altă preocupare a muzeului a fost activitatea de cercetare a patrimoniului propriu rezultatele obținute împreună cu preocupările istoricilor, lingviștilor, muzeografilor și tuturor celor pasionați de cunoașterea istoriei orașului Iași să se regăsească înscrise în paginile revistei Ioan Neculce.Buletinul Muzeului Municipal ”Regina Maria”.

Prin demersurile făcute și acțiunile organizate pe diferite teme am dorit să reflectăm într-o manieră succintă preocuparea clară pentru prezentarea prin mijloace specifice a vieții istorice, culturale și sociale a orașului Iași de la începuturi și până în prezent marcând astfel rolul deosebit de important ce îl prezintă astăzi muzeul în viaţa contemporană a cetății.

Valorizarea memoriei urbane, a istoriei locale îndeosebi, cu ajutorul patrimoniul aflat în gestiune proprie sau în custodie de la alte instituții, muzeul subliniază specificităţile urbei şi demonstrează celor ce ne vizitează etapele de formare și dezvoltare a culturii și arhitecturii ieșene. În acest sens, fiecare colecţie a muzeului aduce un spor de valoare, mărește atractivitatea unui anume loc şi oferă argumente superioare pentru sentimente comunitare deosebite consolidate în spiritul respectului față de istorie și înaintași.

Muzeul Municipal „Regina Maria” Iași ca principală instituţie culturală a orașului atrage atenţia asupra trecerii timpului învățând din lecțiile trecutului stabilindu-și repere novatoare care să prezinte întregul proces al evoluţiei Iașului din toate punctele de vedere. Ţinând cont de toate aceste fenomene conjuncturale, Muzeul Municipal „Regina Maria” Iași a trebuit să se adapteze rapid la provocările sociale apărute adaptând continuu
întreaga activitate la formele specifice vremurilor actuale.

În prezent, Muzeul Municipal „Regina Maria” Iași, prin ceea ce reprezintă, se află în competiție cu un număr mare de canale de informare şi mijloace de petrecere a timpului liber. Prin urmare, pentru atragerea publicului pe vârste, categorii sociale și pregătire profesională acesta și-a diversificat activitățile proprii, dar și cele de la secțiile sale, Galeriile de Artă ale Municipiului Iași „Dan Hatmanu” și Galeriile „Dumitru
I. Grumăzescu”. În acest scop a fost realizat un calendar coerent și substanțial care, prin manifestări cultural-științifice propuse, să fie reflectate preocupările unor personalități din lumea academică și culturală dar și o valorificare eficientă a valorilor de patrimoniu.

La nivelul actual de dezvoltare setea de cunoaştere a trecutului de către vizitatori a fost satisfăcută prin calitatea, diversitatea și numărul mare de activități culturale desfășurate în perioada 2018-2020, scopul Muzeului fiind acela de a contribui la aducerea în memoria colectivă a evenimentelor importante legate de istoria locală și națională.
Dovada aprecierii acestor manifestări o constituie numărul mare de participanți.

Muzeul Municipal „Regina Maria” Iași nu și-a propus să fie un muzeu static ci unul dinamic fapt pentru care a manifestat o preocupare deosebită privind problema organizării activității expoziţionale. În acest domeniu a fost necesar găsirea modalităţilor corecte din punct de vedere științific pentru prezentarea valorilor culturale care să ţină pasul cu noile descoperiri în domeniu îmbinând în mod corect și atractiv clasicul cu
modernul.

În timpul scurt ce a trecut de la deschidere, Muzeului Municipal „Regina Maria” Iași a cunoscut o evoluție ascendentă, câștigând în complexitate, atât din punct de vedere al activității expoziționale cât și prin manifestările științifice de înaltă ținută la care au participat personalități din mediul universitar și academic.

La finalul prezentării activității și a planurilor de viitor Muzeului Municipal „Regina Maria” Iași demonstrează faptul că rolul său ca instituție culturală devine tot mai important și se înscrie cu succes în galeria muzeelor din România.

Acum, la împlinirea unui secol de la înființarea primului Muzeu al Orașului Iași de către Gheorghe Ghibănescu și valoroșii săi colaboratori, noi ce de azi, aflați în slujba Muzeul Municipal „Regina Maria” Iași, facem o reverență pentru înaintași și ne asumăm ca pe o datorie de onoare ducerea mai departe a memoriei istoriei orașului și a personalităților sale.

Dr. Aurica Ichim
Manager Muzeul Municipal „Regina Maria” Iași

Atunci când o instituție de cultură devine centenară, bucuria celebrării este împărtășită nu doar de suratele sale și elitele culturale care-i recunosc și confirmă valoarea ci, în mod firesc, de întreaga comunitate care o găzduiește. Dacă este vorba despre un muzeu centenar, bucuria este cu atât mai mare, cu cât acesta reflectă o dimensiune a unei identități istorice și civilizațional-culturale care-i reflectă contribuția la patrimoniul cultural regional, național sau, de ce nu, mondial. În cazul Muzeului Municipal ”Regina Maria”, muzeu renăscut asemenea păsării Phoenix, momentul centenarului este o reconfirmare necesară a unui loc al memoriei comunității ieșene, obște care a marcat în mod seminal destinul națiunii române și a adus urbei, de-a lungul mai multor generații, îndreptățita titulatura de ”capitală culturală”, ”oraș regal” sau ”capitală istorică”. În jocul subtil și adesea tensionat dintre memorie, istorie și uitare, muzeul, loc de intersecție al acestora, reprezintă dovada vie a modului în care memoria socială a unei comunității funcționează și este prelungirea organică a unor rădăcini care dau identitate, reziliență și
forță într-o lume care marcheză un stadiu cinematic accentuat al evoluțiilor sale.

Când acum o duzină de ani, în 2008, am insistat profitând de aniversarea a șase secole de la atestarea documentară externă a orașului asupra necesității reînființării unui muzeu al urbei noastre am întâlnit deopotrivă entuziaști susținători ai ideii, după cum și oameni apatici și indiferenți în fața acestei inițiative. Am realizat atunci că un asemenea proiect trebuie asumat și promovat cu orice preț și am transformat acest
obiectiv în unul personal, angajându-mă în competiția politică pentru ocuparea unui loc în rândul consilierilor municipali, lucru care a facilitat concretizarea unui proiect de suflet al meu și al multor oameni trăitori în acest oraș. Am asistat cu satisfacție la fiecare pas care a dus la consacrarea Muzeului Municipal ”Regina Maria” în calitate de ”muzeu cu patalama”, am fost mereu alături de edilii locali și de conducerea acestei instituții cu gândul și cu fapta, am considerat și cred în continuare că un muzeu municipal este cartea de vizită fundamentală a unei comunității, care trebuie înțeleasă nu doar după ritmul său cotidian supus conjuncturilor, ci și în dimensiunea sa diacronică, cea care îi dă, în fond, prestanță și strălucire, specificitate și unicitatea unui contur limpede într-o lume a forțelor uniformizatoare apatride și anistorice.

La moment aniversar se cuvine să ne îndreptăm cu toții gândul, făcând o reverență în fața trecutului și privind cu încredere în viitor, la o instituție care epitomizează ceea ce este relevant pentru noi din evoluția pe scara istoriei a comunității în care ne aflăm și pe care o iubim. Nu pot conchide decât rostind cu acest prilej: Vivat, Crescat, Floreat!

Prof. Dr. Cătălin Turliuc
Academia Română – Filiala Iași

Acum o sută de ani, într-un Iași care încă nu își revenise de pe urma Marelui Război – când redevenise vremelnic capitală a țării –, un grup de intelectuali, mari iubitori ai trecutului orașului de la poalele Copoului, gândea și punea în practică înființarea unui Muzeu de istorie dedicat acestei urbe. Gheorghe Ghibănescu, alături de Orest Tafrali, Sever Zotta, N. A. Bogdan și Mihai Costăchescu, înființa Muzeul Municipal al Iașilor. Locul care găzduia acest muzeu avea semnificații istorice, de vreme ce vorbim de o clădire din curtea mănăstirii Golia, al cărei trecut se leagă indisolubil de cel al orașului. Vechea capitală a Moldovei merita un asemenea lăcaș de istorie și cultură și vremurile păreau favorabile. S-au adunat aici colecții strânse cu trudă de cei care au avut în grijă mai înainte Academia Mihăileană și Cabinetul de Istorie Naturală de la Societatea de Medici Naturaliști, iar Primăria a pus și ea umărul, prin câteva donații.

Dar timpurile s-au schimbat destul de repede, a venit marea criză economică, apoi istoria nu a mai avut răbdare și un nou mare război s-a abătut asupra continentului, după care s-a instaurat regimul comunist. Altele au fost prioritățile, astfel că un muzeu al orașului nu și-a mai găsit locul în peisajul cultural ieșean. Au trecut decenii, țara a intrat într-o altă epocă, dar gândul reînvierii Muzeului Municipal nu a dispărut. Reînființarea acestuia după 2012 se datorează, ca un arc peste timp, unui alt grup de inimoși iubitori ai trecutului orașului, astfel că anul 2020 ne găsește, la moment aniversar, cu un Muzeu nou, într-o clădire veche, dar frumos restaurată – Casa Burchi-Zmeu. Ca și acum 100 de ani, sprijinul Primăriei a fost hotărâtor, astfel că iubitorii orașului pot veni la Muzeu să vadă frânturi relevante din Iașii de odinioară, strânse și puse în valoare de cei care fac să funcționeze acest frumos lăcaș de istorie și cultură. Nu putem decât spera că Muzeul de acum va avea o viață mult mai lungă decât instituția pe care o urmează simbolic și a cărei înființare acum 100 de ani o aniversăm într-un an special, 2020.

Prof. univ. dr. Laurențiu Rădvan,
Facultatea de Istorie, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”

„Ioan Neculce. Buletinul Muzeului Municipal din Iaşi” a făcut parte din primul meu bagaj de lecturi istorice. Pe la 13 ani, am descoperit tomurile acestei publicaţii în podul casei noastre din Fălticeni, unde biblioteca bunicului meu se refugiase din calea năvalei chiriaşilor impuşi de autorităţile locale în „spaţiul locativ” care-i fusese rezervat. Le-am dezgropat (împreună cu volumele documentelor lui Mihai Costăchescu şi Gheorghe Ghibănescu, dar şi cu „Arhiva Genealogică” a lui Sever Zotta) din lăzile în care tatăl meu, silit să elibereze o cameră „capturată” de un chiriaş, le adăpostise cu un deceniu mai înainte. Le-am coborât – sub privirile îngrijorate ale mamei mele – în spaţiul nostru de locuit, şi
aşa destul de înghesuit, şi le-am avut la căpătâi, pe mica mea masă de lucru, luni în şir. Nu aveam, în 1961-1962, pe cine să întreb despre persoanele care purtaseră acele nume, doar despre „cavalerul de Zotta” o rudă mai îndepărtată mi-a putut oferi puţine amănunte relative la tragicul său sfârşit. Mi-am cules, deci, informaţiile citind tomurile aduse din pod. Ceea ce, în cuprinsul revistei, se numea – după modelul Analelor Academiei Române – Partea administrativă şi dezbaterile îmi apărea, alături de mulţimea documentelor, mai vie şi mai interesantă decât studiile propriu-zise.

Aşa am ajuns să aflu despre societatea constituită la Iaşi în toamna anului 1920, din iniţiativa lui Gheorghe Ghibănescu, secondat de Mihai Costăchescu, de Sever Zotta, de N. A. Bogdan şi, iniţial, de O. Tafrali. Numele societăţii istorico-arheologice – „Muzeul Oraşului Iaşi” – îi definea cu claritate şi ţelul: ea urmărea înfiinţarea unei asemenea instituţii, socotind că acest oraş („Iaşul tuturor Unirilor”, cum îi va spune Sever Zotta) era îndreptăţit să-şi adune amintirile pentru cunoaşterea lor cât mai largă. Adiacent, o revistă trebuia să pună ritmic în circulaţie studii şi documente cu privire la trecutul Iaşilor. Din unirea acestor năzuinţe, cu sprijinul necondiţionat al Primăriei, anul 1921 a adus atât organizarea muzeului, cât şi publicarea primei fascicule a revistei cu titlul pomenit la început.

Am descins în Iaşi pentru prima oară în 1964, la invitaţia rudelor mele care locuiau lângă casa Burada şi peste drum de biserica Sf. Ioan a lui vodă Barnovschi. Veneam cu capul plin de visuri ca să caut urmele ilustrelor treceri. Am rămas cu visurile… Biserica logofătului Tăutu din 1492 ? Nu se ştia nimic despre ea: mi-a fost indicată biserica Bunavestire, ctitorie a unui membru al aceleiaşi familii (după decenii, am ajuns să dovedesc că acea biserică nici nu a existat decât în interpretările fanteziste ale unor cercetători). Biserica Albă, ridicată de Anastasia doamna lui Duca vodă pe locul unde ar fi fost şi casele strămoşului Vasile Gorovei ? Am fost îndreptat spre biserica omonimă din zona străzii Elena Doamna. Muzeul Municipal din incinta Mănăstirii Golia ? Era desfiinţat demult, după cum mi-au explicat arhiviştii Gheorghe Ungureanu şi Constantin Turcu. Am întrebat de obiectele adunate şi de documentele care-i fuseseră dăruite (şi dintre care unele mă interesau şi speram să le văd).
Nimic: toată truda oamenilor se împrăştiase, împărţită între diverse alte instituţii. M-am întors la Fălticeni apăsat de tristeţe. Nu puteam bănui că în puţină vreme însuşi muzeul acestui oraş, închegat şi el prin strădaniile unor oameni devotaţi binelui public şi îmbogăţit prin importante donaţii de obiecte şi documente, avea să cadă pradă unei mentalităţi hrăpăreţe şi distructive…

Peste ani, pe când lucram la Institutul de Istorie şi Arheologie „A. D. Xenopol”, mi-am spus că poate momentul ar fi potrivit pentru a îndemna la refacerea Muzeul Municipiului Iaşi. Colaborator statornic, pe vremea aceea, al emisiunii de istorie de la Radio Iaşi, am folosit, o dată (pe la mijlocul anilor ’80, cred) cele cinci minute care îmi reveneau pentru a împărtăşi ascultătorilor acest gând. În chip neaşteptat, gândul împărtăşit pe calea undelor a avut oarecare efect: pe lângă felicitări şi încurajări de la feluriţi ascultători, mi s-a transmis şi interesul autorităţilor „competente” pentru o tentativă de realizare a lui. După un timp, mi s-a transmis că se identificase chiar şi un imobil pentru eventuala amenajare
a Muzeului: Palatul pionierilor de la capătul de jos al Copoului, fostă casă cantacuzinească, plină ea însăşi de istorie. Pe urmă … pe urmă nu s-a mai auzit nimic. Textul citit atunci se mai păstrează, probabil, într-una dintre cutiile în care s-au înghesuit lucrurile cu care, într-o iarnă, a trebuit să plec de la Institutul „A. D. Xenopol”.

A fost o bucurie să văd reapariţia Buletinului „Ioan Neculce” în 1995, un prim pas pentru recuperarea unui trecut care nu merită nici uitat, nici abandonat. După încă un bun număr de ani, biruind greutăţi de tot felul, gândul celor care acum un secol slujeau binele public şi-a făcut din nou un loc în peisajul cultural al oraşului: Muzeul Municipal (purtând acum numele Reginei Maria) a redevenit o realitate.

Întemeietorii de acum un secol şi reîntemeietorii de azi pot spune, împreună cu Miron Costin, Biruit-au gândul !

Ştefan S. Gorovei
Iaşi, 18 octombrie 2020

În urmă cu un secol, un grup restrâns de entuziaşti aveau să-şi vadă, după îndelungate zbateri, dusă la bun sfârşit împlinirea unei dorinţe mai vechi, înfiinţarea Muzeului Municipal ca „muzeu istorico-arheologic”, instituţie menită să adune un patrimoniu reprezentativ pentru trecutul oraşului Iaşi. Că apariţia muzeului din anul 1920 nu a fost rodul unei simple formalităţi administrative, sau a unei vremelnice hotărâri politice, ci fructificarea unor doleanţe îndelung clamate şi temeinic justificate, o arată fie şi faptul că într-un memoriu adresat la începutul anului 1919 regelui Ferdinand, la sfârşitul căruia se regăsesc câteva mii de semnături ale ieşenilor, printre care le aflăm şi pe cele ale fondatorilor Muzeului Municipal, între cerinţe se regăseşte crearea unui muzeu arheologic, istoric şi etnografic şi înnoirea aceluia mai vechi de istorie naturală. Aşadar, întemeietorii, în frunte cu Gh. Ghibănescu, porneau la drum cu un program îndelung şi atent gândit, chiar dacă el s-a dovedit a fi până la urmă prea optimist pentru condiţiile din anii ‘20 ai secolului trecut, Muzeul Municipal neputând supravieţui mai mult de un deceniu.

Dispariţia nu a fost însă totală, pe fondul economic nociv al unei mari crize economice, s-a închis o instituţie, dar a rămas în urmă un nume, un program şi câteva numere dintr-o revistă, intitulată „Ioan Neculce. Buletinul Muzeului Municipal”. Dacă patrimoniul s-a risipit odată cu desfiinţarea, dovada materială a existenţei Muzeului Municipal a continuat să fie, pentru generaţii întregi de istorici şi iubitori ai trecutului oraşului Iaşi, publicaţia a cărei temeinicie a fost dată de conţinutul ei, aceea fiind cea mai durabilă moştenire lăsată de primul muzeu municipal ieşean. Urmărirea îndeaproape, în toate numerele revistei, a obiectivului aducerii la lumină a dovezilor istorice a garantat păstrarea valorii ştiinţifice a publicației, chiar şi după aproape 100 de ani de la tipărirea
primului număr. Din păcate, aşa cum s-a întâmplat şi cu muzeul, existenţa seriei s-a întrerupt, ajungând să fie tipărite doar nouă fascicole.

În prezent, după reînfiinţarea Muzeului Municipal căruia i s-a dat şi numele de „Regina Maria”, s-a pus în discuţie, în mod firesc, retipărirea revistei la locul de obârşie, şi revenirea la numele şi scopul dintâi, acelea formulate în urmă cu un secol. Descoperirea trecutului oraşului Iaşi şi a împrejurimilor sale, prin cercetări ale istoricilor, lingviştilor, muzeografilor şi a altor pasionaţi de cunoaşterea istoriei locale; descoperirea, publicarea şi interpretarea surselor arheologice şi scrise; prezentarea activităţii muzeistice, prin enumerarea şi descrierea manifestărilor organizate de Muzeul Municipal, sau a acelora la care va fi partener; înscrierea în sumar a unei rubrici a donaţiilor şi achiziţiilor, ca o probă continuă a interesului şi a surselor prin care muzeul tinde să-şi creeze şi să-şi îmbogăţească un patrimoniu reprezentativ pentru tematica sa, la care se adaugă o rubrică de critică istoriografică, de note şi recenzii, mai ales ale unor apariţii editoriale având ca subiect oraşul Iaşi, toate aceste puncte reprezintă preluări şi adaptări ale programului ştiinţific din urmă cu 100 de ani.

Acesta este un program instituţional şi publicistic care şi-a dovedit viabilitatea, garantând, dacă va fi urmat cu înţelepciune şi stăruinţă, succesul actualei echipe, a noului Muzeu Municipal ieşean.

Dr. MARIUS CHELCU, cercetător ştiinţific II
Institutul de Istorie „A. D. Xenopol” – Iaşi