Volumul V
Conferința anuală de istorie a orașului și nou număr al revistei „Ioan Neculce”
Muzeul Municipal „Regina Maria”, alături de Institutul de Istorie „A. D. Xenopol”, cu susţinerea Primăriei Iaşi, a organizat în zilele de 25 şi 26 august 2023 cea de-a patra conferinţă anuală a muzeului. Consecvenţi proiectului început în anul 2020, organizatorii au lansat invitaţii deopotrivă istoricilor, arheologilor, lingviştilor, arhitecţilor şi muzeografilor preocupaţi atât de trecutul, cât şi de problemele actuale ale oraşului, mai ales de cele ale păstrării şi promovării memoriei şi a reperelor sale culturale. Ca de fiecare dată răspunsul a fost pe măsura aşteptărilor, iar la masa dezbaterilor s-au reunit în cele două zile peste 25 de specialişti, fiind expuse tot atâtea intervenţii pe teme ce au adus în atenţie aspecte din istoria oraşului, prin intermediul oamenilor şi clădirilor, a drumurilor şi popasurilor, prin reprezentările spirituale, sau prin patrimoniul muzeal şi arhivistic. Nu au fost ocolite momentele de cumpănă, oraşul fiind privit în oglindă, în timpuri de război şi pace. Ca de fiecare dată în cadrul ultimelor ediţii ale conferinţei, şi-au aflat loc în program două dezbateri, una devenită deja obişnuită, pe teme de muzeologie, iar cealaltă provocată de interogația dacă o istorie a Iaşilor ar fi un proiect realizabil în perioada apropiată.
Tomul de faţă, al V-lea în şirul celei de-a III-a serii a centenarei publicaţii „Ioan Neculce. Buletinul Muzeului Municipal”, fără a fi un volum al conferinţei, reuneşte, în cea mai mare parte, datorită interesului şi amabilităţii participanţilor, comunicările prezentate în cadrul sesiunii din vară. Cele 12 studii au fost supuse din partea redactorilor la o grupare tematică, fiind reunite sub titluri precum: Pe drumurile oraşului: distanţe, sunete, popasuri; Oraşul şi reperele sale spirituale: credinţă, civism, educaţie; Oraşul din penumbră: reconstituiri, descoperiri, clarificări şi Oraşul în patrimoniul arhivistic; Asociaţionism, medicină şi asistenţă socială şi Din împrejurimi.
La fel ca în numerele anterioare, în cuprins se regăsesc articole care conţin anexe documentare şi vizuale. Sunt informaţii pe care autorii le-au socotit într-atât de valoroase, încât nu a fost suficientă semnalarea lor în note de subsol, ci editarea, cu intenţia de a fi în viitor suport altor cercetări. De altfel, aplecarea spre utilizarea şi publicarea documentelor de arhivă reprezintă poate cea mai vizibilă punte între revista iniţiată în urmă cu un secol şi aceasta de acum, care îi revendică succesiunea. Urmare a acestui obiectiv, volumul conţine o bogată ilustraţie, anexe grafice ale studiilor, nu însă cu rolul de a pigmenta textele, ci de a le completa, fiind planuri şi hărţi vechi, fotografii ale oamenilor, caselor şi monumentelor oraşului, sau instantanee surprinse în timpul activităţilor organizate de Muzeul Municipal „Regina Maria” în anul 2023, imagini ce vor deveni, peste timp, la rândul lor, documente.
Ca şi numerele precedente, textele pe care le conţine volumul de faţă nu se adresează exclusiv specialiştilor, ci şi publicului larg. De altfel, acest proiect editorial nu se doreşte a fi o demonstraţie de erudiţie pe teme de istorie urbană, ci o cale de adresare mai largă prin care să fie cunoscute valorile istorice ale oraşului Iaşi, dorindu-se un impuls dat unei mai bune conştientizări a necesităţii păstrării memoriei oraşului, ferind-o de pericolele distrugerii şi dispariţiei irecuperabile, în urma unor transformări modernizatoare, făcute în grabă şi din insuficientă cunoaştere a trecutului.
Marius Chelcu
„Ioan Neculce” – Buletinul Muzeului Municipal „Regina Maria” Iași, Nr. V/2023
Cuprins
- Marius Chelcu, Conferința anuală de istorie a orașului și un nou număr al revistei – p. 7
Pe drumurile orașului: distanțe, sunete și popasuri
- Laurențiu Rădvan, Care au fost primele străzi din Iași – p. 11
- Iuliana Brătescu, Sunetele Iașului. Peisajul sonor al unui oraș din perioada secolelor XVIII – începutul secolului al XIX-lea – p. 25
- Andrei Mihai Rîpanu, “Scrisori către tovarășul”. Situația populației ieșene în pragul vizitei de lucru din iulie 1976 – p. 37
Orașul și reperele sale spirituale: credință, civism, educație
- Dorina Topală, Biserica Sfântul Nicolae Ciurchi. O ctitorie din Dealul Tătărașilor (sec. XVIII-XIX) – p. 47
- Liviu Brătescu, Câteva date privind contribuția lui A.D. Xenopol la dezvoltarea asociaționistului ieșean – p. 61
- Felicia Iosif, Contribuții documentare despre o instituție necunoscută. Casa de Sfat și Citire „A.D. Xenopol” – din Iași (1924-1962) – p. 73
Orașul din penumbră: reconstituiri, descoperiri, clarificări
- Silviu Văcaru, O săptămână din activitatea Eforiei urbei Iași în anul 1835 – p. 85
- Marius Chelcu, Cosmin Ceucă, Umbra lui Eiffel la Iași, sau cum mândria locală naște mituri – p. 97
- Andrei Puiu, De la episcopi diecezani la ordinari substituți: o privire asupra liderilor diecezei romano-catolice de Iași (1884-19989) – p. 107
Orașul în patrimoniul arhivistic
- Mariana Ursachi, Colecția de stare civilă de la Serviciul Județean Iași al Arhivelor Naționale – p. 131
- Ștefan S. Gorovei, De la Fălticeni la Iași: familia Șiadbei (Șiadbey) – p. 145
- Aurelia Felea, Orașul Iași pe harta relațiilor româno-sovietice, reflectate în producția cinematografică din RSS Moldovenească – p. 153
Evocări
- Ioan Opriș, Răzvan Emil Theodorescu – așa cum l-am cunoscut – p. 175
Viața muzeului
- Alexandru Gorea, Cronica evenimentelor culturale și științifice desfășurate de Muzeul Municipal „Regina Maria” din Iași în anul 2023 – p. 201
Abrevieri – p. 255
