Volumul VI
Conferința anuală de istorie a orașului și nou număr al revistei „Ioan Neculce”
În zilele de 6 și 7 septembrie 2024, Muzeul Municipal „Regina Maria”, alături de Institutul de Istorie „A. D. Xenopol”, cu sprijinul Primăriei Municipiului Iași, a organizat cea de‐a cincea conferință anuală a muzeului. Evenimentul continuă seria începută în 2020, reunind istorici, arheologi, lingviști, bibliotecari și muzeografi preocupați atât de trecutul orașului, cât și de provocările actuale privind conservarea și valorificarea memoriei și reperelor sale culturale. Participarea a fost, ca de fiecare dată, numeroasă: peste 20 de specialiști au susținut intervenții pe teme variate, aducând în atenție aspecte ale istoriei urbane prin prisma oamenilor, instituţiilor şi a clădirilor, a manifestărilor spirituale și a patrimoniului muzeal și arhivistic. Discuțiile nu au evitat momentele de cumpănă din istoria Iașilor, surprinzând orașul în vremuri de război și de pace, în timpuri de libertate sau de dictatură comunistă. În tradiția ultimelor ediții şi în acord cu preocupările organizatorului, în programul celor două zile, alături de comunicări, au incluse lansări de carte şi vernisaje de expoziţie. Prezentul volum – al VI‐lea din cea de‐a III‐a serie a publicației centenare „Ioan Neculce. Buletinul Muzeului Municipal” – nu este propriu‐zis un volum al conferinței, dar reunește, grație disponibilității participanților, o mare parte din comunicările prezentate în sesiunea din toamna anului 2024. Cele 14 studii incluse au fost grupate tematic sub titluri precum: Şcoală, biserică şi patrimoniu muzeistic; Patrimoniu arhivistic: personalităţi redescoperite; Memoria faptelor, memoria locurilor; Organizaţii academic, civice şi politice; Viaţa în comunism. Ca și în numerele precedente, unele articole conțin anexe documentare și vizuale, considerate de autori suficient de valoroase pentru a fi prezentate integral, cu scopul de a sprijini cercetări viitoare. Interesul pentru utilizarea și publicarea documentelor de arhivă constituie, de altfel, una dintre legăturile evidente între revista inițiată acum un secol și cea de astăzi, care își revendică moștenirea. În acest sens, volumul include o bogată ilustrație – planuri și hărți vechi, fotografii ale oamenilor, locuințelor și monumentelor, precum și imagini surprinse în timpul activităților organizate de Muzeul Municipal în anul 2024-, nu pentru a decora textele, ci pentru a le completa substanțial. Aceste materiale vor deveni, în timp, documente cu valoare istorică de sine stătătoare. Adresându‐se nu doar specialiștilor, ci și publicului larg, volumul nu urmărește odemonstrație de erudiție, ci propune o modalitate accesibilă de familiarizare cu valorile istorice ale Iașului. Demersul editorial își propune să stimuleze conștientizarea importanței păstrării memoriei orașului și să atragă atenția asupra pericolelor ireversibile pe care le presupun intervențiile modernizatoare realizate în grabă, fără o cunoaștere adecvată a trecutului.
Marius Chelcu
„Ioan Neculce” – Buletinul Muzeului Municipal „Regina Maria” Iași, Nr. VI/2024
Cuprins:
- Marius Chelcu, Conferinţa anuală de istorie a oraşului şi noul număr al revistei – p. 5
Şcoală, biserică şi patrimoniu muzeistic
- Mircea Ciubotaru, Etape ale şcolii româneşti în expoziţiile Muzeului Municipal „Regina Maria”– p. 9
- Elena Gherman, Câteva obiecte de cult din patrimoniul Muzeului Mitropolitan din Iaşi: provenienţă şi semnificaţii– p. 19
- Ioana‐Ruxandra Chiruţă, Începuturile Şcolii Comerciale din Iaşi – p. 31
Patrimoniu arhivistic: personalităţi redescoperite
- Cristina Bohan, Personalităţi ieşene oglindite în actele de stare civilă – un proiect de memorie culturală – p. 49
- Felicia Iosif, 200 de ani de la naştere. Imaginea lui Avram Iancu în documentele din Arhivele ieşene – p. 83
Memoria faptelor, memoria locurilor
- Mihai Covaliuc, Ceremonialul de primire a solilor poloni la curtea domnească din Iaşi. Câteva consideraţii – p. 95
- Marius Chelcu, De la reşedinţe particulare la spitale de copii. Oameni din trecut şi clădiri de patrimoniu din prezent – p. 111
- Dorina Topală, Biserica Sfântul Vasile.Fragmente din trecutul unei ctitorii din Tătăraşi (sec. XVIII‐XIX) – p. 125
- Andrei‐Constantin Crîşmariu, Un loc al memoriei de pe Copou.Casa „Mavrogheni” – p. 137
Organizaţii academice, civice şi politice
- Dana Baran, Eugen Târcoveanu, Societatea de Medici şi Naturalişti din Iaşi. Monument de arhitectură socio‐culturală şi urbană – p. 149
- Raluca‐Nicoleta Plian, Societăţile de caritate ieşene în timpul Războiului de independenţă – p. 181
- Daniel Cucu, Organizarea Frontului Renaşterii Naţionale în Ţinutul Prut – p. 205
Viaţa în comunism
- Alexandru D. Aioanei, Pierduţi în spatele Cortinei de Fier. „Aventurile” a cinci ingineri britanici în Iaşi la începutul anilor `50 – p. 227
- Andrei Puiu, Dieceza Romano‐Catolică în Iaşi în anii 1950: evoluţii instituţionale – p. 245
- Andrei Rîpanu, „L‐am aşteptat şi noi pe băiatul cel bun….”. Vizitele de lucru între cadrul idealizat şi perspectivele martorilor – p. 255
Viaţa muzeului
- Aurica Ichim, Cronica evenimentelor culturale şi ştiinţifice desfăşurate de Muzeul Municipal „Regina Maria” din Iaşi în anul 2024 – p. 271
Abrevieri – p. 325
